Coliva



Timp de preparare: 240 min.

Ingrediente:
1 kg arpacas,
1 kg zahar,
5 l apa,
300-400 g miez de nuca (circa 100 nuci),
sare dupa gust,
5 pachetele zahar vanilat,
coaja rasa de la 2 lamai,
1-2 sticlute esenta de rom,
pesmet sau biscuiti sau ornamente.


Mod de preparare:

Arpacasul se alege si se spala de 9 ori in apa rece. Se pune la fiert intr-un vas cu peretii grosi (de preferinta, un tuci sau o cratita cu fundul gros). Din momentul in care incepe sa fiarba, se lasa sa clocoteasca 20-30 min. Apoi se stinge focul si se acopera vasul cu un capac. Se lasa vasul acoperit cam 2 ore, timp in care arpacasul absoarbe o mare cantitate de apa si se umfla. Se pune din nou pe foc. Se adauga sare dupa gust (daca nu puneti suficienta sare, coliva nu pare dulce). Se adauga zaharul si se fierbe la foc potrivit, mestecand cu o lingura de lemn, ca sa nu se prinda. Fierberea dureaza circa 1 - 1 1/2 ore, pana cand compozitia se ingroasa (lingura sta in picioare in centrul vasului), iar la suprafata compozitiei nu mai apare lichid. Se opreste focul si se lasa sa se raceasca cu vasul descoperit. Pentru ca sa nu se formeze coaja la suprafata, din cand in cand se mesteca pentru omogenizare. Cand compozitia s-a racit bine, se adauga aromele si samburii de nuca zdrobiti cu sucitorul. Se amesteca bine, framantand cu mana. Se aranjeaza coliva pe un platou, se netezeste bine, se presara deasupra pesmet, nuca macinata, biscuiti rasi si cernuti sau diverse ornamente. Coliva se pastreaza la frigider.

Citeste si ...


Inghetata de caise


Prajitura cu ness


Orez a la Canton


Sirop din frunze de menta